Mariana Ionescu Căpitănescu, urmărită de o mare traumă: ”A vrut să-mi sacrifice fetița!”
Cântăreața de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu și-a dorit să fie mamă cu orice preț, iar nașterea celor doi copii i-au lăsat traume adânci din cauza unor probleme medicale cu care s-a confruntat.
Chiar dacă acum trăiește împlinirea totală, alături de soțul ei și cei doi copii, Mariana Ionescu Căpitănescu a trecut prin clipe greu de imaginat de fiecare dată când a născut.
”Un moment de cumpănă este legat de nașterea fetiței mele, Tara Maria. În dimineața de 4 septembrie, un medic specialist ginecolog care era de gardă m-a investigat și mi-a spus că s-a hotărât să sacrifice fătul ca să rămân eu în viață. Avusesem hemoragie și mi-a spus că pot să-mi pierd viata.
I-am zis că nu există această variantă, să considere că nu mai sunt pacientul lui și să lăsăm lucrurile să curgă normal. Eu aveam dureri extraordinare, se întâmpla cu cinci ore înainte de a aduce fetița pe lume. Soțul meu a stat în spital orele acelea cu gândul că va fi sacrificat copilul”, a declarat artista intr-un interviu, citată de starpopular.ro.
”La ambii copii mi s-a spus că vor avea sindromul Down”
Se pare că nici cu băiatul ei, Anthony, nu a avut o sarcina usoara. Medicii i-au spus că există 50% șanse să piardă sarcina. Și ca fătul e suspect de sindrom Down.
”Venirea pe lume a băiatului meu a fost cea mai mare bucurie a vieții mele! Mai ales când am văzut că este sanatos. Asta pentru că pe timpul sarcinii, la ambii copii, mi s-a spus că vor avea sindromul Down. La Anthony mi-am luat acest risc. Atunci era foarte periculoasă acea procedură, amniocenteza. Mi s-a spus că există șanse de 50% să pierd sarcina.
Și mi-am luat riscul ăsta că e posibil să fac un copilaș cu sindromul Down. Vă dați seama în ce stres am stat timp de cinci luni. Iar când am născut pe cale naturală n-am simțit nimic! Eram nerăbdătoare să știu că e sănatos”, a marturisit artista citată de aceeași sursă. .